De ce vreau să scriu corect?

Din mai multe și diverse motive. Voi încerca să expun în rândurile care urmează patru dintre aceste motive. Înainte de asta însă, vreau să menționez că nu doresc să ierarhizez expunerea mea de motive tocmai pentru a nu da impresia că eu consider unele dintre ele mai importante decât altele. În consecință, le voi aduce în discuție numai pe măsură ce-mi vin în minte, fără nici o ordine prestabilită.

  • Din respect pentru cel care eventual va citi textul propus de mine și implicit din respect pentru propria mea persoană. Din același motiv pentru care nu ies din curte încălțat în cizme de cauciuc murdare de noroi, îmbrăcat în haine pătate, rupte sau neajustate, neras de câteva zile. Consider că n-am nici un drept să abuzez de timpul și răbdarea celor care încearcă să-mi descifreze mesajul. Evit, atât cât mă duce mintea, ca rândurile așternute de mine să devină o ghicitoare pentru alții pentru ca să nu pățească ca prietenul Sorin cu eticheta de pe pâinea pe care a cumpărat-o și a încercat să afle ce mănâncă de fapt. Dacă îmi amintesc bine, textul de pe etichetă glăsuia cam așa: „Pâine de casă cu cartofi bătută de coajă.”. Mie îmi plac rebusurile, dar numai la locul și la timpul cuvenit.
  • Din rațiuni pe care le-aș putea numi mai de grabă de natură estetică. Nu vreau ca textul scris de mine să arate ca un carosabil găurit pe care să se hurduce bieții cititori sau ca fracul pătat pe rever cu frișca unui „i” în plus sau a unei virgule care rupe propoziția în două. Nici mie nu-mi place să mă împiedic de câte un „e multe” sau „care l-am” așa că încerc să nu-i supun nici eu pe alții la astfel de suplicii. Școala m-a învățat că textul trebuie să se scurgă lin, fără vârtejuri. Or, greșelile gramaticale sunt tocmai acei bolovani care produc vârtejuri. Tot din școală știu, de la profesorul de muzică,  că vorbele trebuie să se înlănțuie armonios în frază ca niște note muzicale pe un portativ. Însă, erorile sunt tocmai acele note false care strică armonia.
  • Din rațiuni care se referă la funcția limbajului ca instrument de comunicare între oameni. După cel mai simplist model, comunicarea se face prin mesaje între două entități una fiind sursă sau emitent și cealaltă fiind destinatar sau receptor. Interesul major al ambelor entități este ca mesajul să treacă nealterat pe traseul emitent – receptor pentru a-și atinge scopul. La emitent, mesajul gândit de mintea acestuia este materializat prin codare sub forma dorită (verbală, scrisă etc.) urmând ca la destinație să se facă operația inversă de dematerializare prin decodare pentru a fi asimilat de mintea receptorului. Codul este lexicul iar cheile de codare – decodare sunt regulile gramaticale. Esențial este ca atât la codare cât și la decodare să se folosească același cod și aceleași chei pentru a se evita degradarea mesajului. Orice abatere de la aceste reguli scade gradul de fidelitate al transmisiei și alterează conținutul mesajului până când îl va face inutilizabil. De aici și necesitatea de a se folosi lexicul și de a se respecta regulile gramaticale comune ambelor entități angrenate în comunicare. Proporțional cu nerespectarea acestor reguli va scădea și probabilitatea de se realiza o comunicare fiabilă. Dacă fiecare dintre noi va vorbi în limba sa și după regulile sale, vom ajunge să ne înțelegem doar prin mimică, gestică sau mai știu eu ce.
  • Din motive sentimentale. Iubesc limba română, limba mea maternă și nu-mi este indiferentă soarta ei. La fel cum nu-mi este indiferent modul în care o tratează alți vorbitori ai săi.  Dacă în această direcție nu pot să fac mare lucru, în schimb pot să mă străduiesc ca măcar eu să vorbesc și să scriu corect. Neîntrerupt învățând și mereu perfecționându-mă, acesta fiind modestul meu obol.

Și ca să închei, vreau să răspund celor care vor obiecta că preocuparea excesivă pentru formă duce la neglijarea fondului. Dascălii mei cărora le port adâncă recunoștință m-au învățat la timpul potrivit că degeaba învelești un gunoi într-un ambalaj de hârtie de mătase, fiindcă tot gunoi rămâne. Nici o teamă că cineva l-ar putea confunda cu o nestemată doar pentru faptul că este frumos ambalat. Dacă totuși s-ar găsi și astfel de persoane, ei bine, ar face-o pe riscul lor.  Dar pe această temă controversa este fără sfârșit. Prin formă se ajunge la fond? Sau forma întregește fondul? Sunt întrebări la care răspunsul nu se găsește aici.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s